Curajul de a transforma educația

coperta

Peste 150 de tineri specialiști aflați în primii trei ani de activitate didactică au participat la evenimentul „Curajul de a transforma educația”, desfășurat în cadrul Săptămânii Educației, ediția a III-a. Activitatea a oferit un spațiu de dialog, învățare și conectare profesională pentru cadrele didactice debutante, evidențiind importanța sprijinului acordat profesorilor aflați la început de drum și rolul comunității profesionale în procesul de transformare a educației.

Mesaje de susținere și încurajare au fost adresate de 

  • Galina Rusu, Secretar General al Ministerului Educației și Cercetării, 
  • Lucia Argint, șefa Secției Monitorizare și Evaluare în Învățământul General din cadrul Ministerului Educației și Cercetării, 
  • Viorica Andritchi, directoarea Institutului Național pentru Educație și Leadership, și 
  • Viorica Cojocaru, șefa Direcției Formare Inițială și Managementul Proiectelor din cadrul INEL. 

Intervențiile invitaților au evidențiat importanța mentoratului, a colaborării și a dezvoltării profesionale continue, încurajând tinerii profesori să își valorifice potențialul și să contribuie activ la modernizarea sistemului educațional.
Dialogul s-a concentrat pe programele de suport dedicate cadrelor didactice debutante, oportunitățile de dezvoltare profesională și rolul Asociației Cadrelor Didactice Debutante „Pro Edu Start” în consolidarea unei comunități profesionale active. Participanții interesați au avut posibilitatea să completeze cereri de aderare la asociație.

În cadrul evenimentului au fost organizate șapte ateliere practice, facilitate de tinere cadre didactice și specialiști ai Institutului Național pentru Educație și Leadership. Activitățile au fost dedicate unor metode și instrumente relevante, utile și ușor de aplicat la clasă, precum metode interactive pentru lecții dinamice, exerciții participative de analiză a situațiilor reale, activități dedicate dezvoltării încrederii și colaborării, jocuri educaționale fără utilizarea gadgeturilor, exerciții de comunicare și reflecție pedagogică, precum și utilizarea instrumentelor de inteligență artificială în educație.

Programul a continuat cu activitatea „Escape Room pedagogic – joc de echipă”, în cadrul căreia participanții au identificat soluții pentru diverse situații din practica educațională. La final au fost prezentate în plen concluziile și ideile formulate în cadrul atelierelor. Evenimentul s-a încheiat într-o atmosferă motivațională, participanții având ocazia să celebreze reușitele de până acum și curajul de a contribui la transformarea educației.

Un gest de susținere pentru tinerii specialiști a venit și din partea companiei Librarius, care a oferit cărți tinerilor care au facilitat atelierele, încurajând astfel dezvoltarea profesională și pasiunea pentru educație.

Evenimentul a fost organizat de Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, în parteneriat cu Institutul Național pentru Educație și Leadership, cu sprijinul Banca Mondială, prin intermediul proiectului „Îmbunătățirea Calității Educației”.
 

Administrator
Ultima actualizare: 25 Mai 2026 - 12:00