Forumul Național al Cadrelor Didactice „Republica Moldova: valori comune și viitor comun prin prisma sistemului educațional”

Coperta

În cadrul Forumului Național al Cadrelor Didactice „Republica Moldova: valori comune și viitor comun prin prisma sistemului educațional”, Institutul Național pentru Educație și Leadership a facilitat un panel de discuții cu tema „De la valori la practică: rolul profesorului mentor”.

Panelul, moderat de Viorica Andrițchi, directoarea Institutului Național pentru Educație și Leadership, i-a avut ca invitați pe:

  • Elena Vorotneac, mentor național, IP Liceul Teoretic „Elena Alistar”, Chișinău

  • Sergiu Bîrdu, mentor instituțional, IP Gimnaziul Mitoc, raionul Orhei

  • Aliona Coropceanu, mentor instituțional, Liceul de Creativitate și Inventică „Prometeu-Prim”, Chișinău

  • Daniela Vacarciuc, mentor național, Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri”, Chișinău

  • Victoria Ivanesi, mentor instituțional, Gimnaziul „Ion Creangă”, Micleușeni, raionul Strășeni

Invitații au împărtășit experiențe și reflecții despre contribuția mentoratului la creșterea calității educației, în contextul programului de formare continuă a mentorilor, orientat spre educația axată pe valori.

Discuțiile au subliniat că mentoratul reprezintă un proces complex de dezvoltare profesională continuă, de învățare reciprocă și de consolidare a comunității educaționale. Prin rolul lor, mentorii contribuie la promovarea unui model educațional centrat pe valori, devenind agenți ai schimbării și transformând valorile educaționale în practici autentice, aplicate zi de zi.

Astfel, panelul a demonstrat că mentoratul este o componentă esențială a unui sistem educațional modern și durabil, construit pe valori comune și orientat spre viitor, care susține atât integrarea tinerilor specialiști, cât și perfecționarea continuă a întregului corp profesoral.

Administrator
Ultima actualizare: 20 Aug 2025 - 15:38