Lansarea procesului de pilotare a stagiilor de practică pedagogică

Coperta

La 9 decembrie 2025, la sediul Institutului Național pentru Educație și Leadership (INEL), a avut loc ședința comună dedicată pilotării Regulamentului cu privire la practica pedagogică. Evenimentul a fost organizat de INEL, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova și Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” (UPSC) din Chișinău.

Această întrunire a reprezentat o etapă strategică în implementarea noului cadru normativ și metodologic privind practica pedagogică, vizând consolidarea unui parteneriat funcțional și coerent între toți actorii implicați în formarea inițială a viitoarelor cadre didactice.

La ședință au participat:

Ministerul Educației și Cercetării, reprezentat de Lucia Argint, șefa Direcției evaluare și monitorizare în învățământul general;
Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, reprezentată de dr., conf. univ. Lucia Cepraga, prorector, și dr., conf. univ. Stela Gînju, șef Direcția Management academic și asigurarea calității, alături de alți specialiști implicați în coordonarea formării cadrelor didactice;
Instituții de învățământ general și de educație timpurie, selectate ca baze de practică;
Studenți ai UPSC implicați direct în pilotare.

În cadrul discuțiilor, au fost validate aspectele-cheie ale procesului de pilotare și planul comun de acțiuni, care va ghida implementarea treptată a noului model de practică pedagogică.

UPSC și-a reafirmat deschiderea deplină de a pilota acest demers. În intervenția sa, dr., conf. univ. Lucia Cepraga a subliniat că implicarea Universității reprezintă și un act de responsabilitate socială, având în vedere rolul esențial al instituției în formarea viitoarelor cadre didactice.

Instituțiile – baze de practică incluse în pilotare:

Liceul Teoretic „Hyperion”, or. Durlești, mun. Chișinău;

Liceul Teoretic „Petre Ștefănucă”, or. Ialoveni;

Grădinița nr. 5 „Regina Maria”, or. Ialoveni și

Grădinița nr. 62, or. Chișinău.

Participanții și-au reconfirmat angajamentul de a dezvolta un model modern, aplicat și eficient de formare practică, bazat pe colaborare interinstituțională, mentorat și experiențe autentice de învățare.

INEL mulțumește tuturor partenerilor pentru implicare și deschiderea de a contribui la transformarea procesului de practică pedagogică în Republica Moldova.

Administrator
Ultima actualizare: 10 Dec 2025 - 11:19