Programul de formare de formatori în metode active de învățare

Coperta

În perioada 11–19 martie, se desfășoară Programul de formare de formatori în metode active de învățare la care participă 55 de profesori din toate treptele de învățământ – de la nivel primar până la învățământul superior pedagogic.
Programul este realizat cu suportul UNDP Moldova, în cadrul proiectului „Transformarea educației din Moldova prin școlile model”, implementat cu sprijinul financiar al Agenției Norvegiene de Cooperare pentru Dezvoltare, în parteneriat cu Institutul Național pentru Educație și Leadership  și Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova.

Formarea este facilitată de experți din Finlanda, un sistem educațional recunoscut la nivel internațional pentru abordările sale centrate pe elev, colaborare și dezvoltarea gândirii critice.
Pe parcursul instruirii, participanții explorează:

  • metode active și interdisciplinare de predare și învățare;
  • strategii de motivare a elevilor bazate pe cercetări recente;
  • modalități de evaluare care sprijină procesul de învățare;
  • tehnici de reflecție care consolidează înțelegerea și progresul elevilor.

Scopul programului este formarea unui nucleu de formatori naționali care vor putea transmite aceste metode cadrelor didactice din școlile model și din alte instituții din țară.

„Participarea la această formare a fost o experiență utilă și motivantă. Cursul mi-a oferit oportunitatea de a reflecta asupra propriilor practici didactice și de a identifica modalități noi prin care pot implica mai activ elevii în procesul de învățare.”, a menționat Mariana Jioară, specialistă principală, Direcția Generală Educație Orhei

Prin astfel de inițiative, INEL contribuie la dezvoltarea unei comunități de profesori formatori, care promovează metode moderne de predare și o învățare centrată pe elev.

Administrator
Ultima actualizare: 19 Mar 2026 - 13:14