Schimb de experiență și bune practici pedagogice: INEL în vizită la Universitatea din Linz
În perioada 12–15 octombrie 2025, Institutului Național pentru Educație și Leadership (INEL) a participat la vizita de studiu organizată de Agenția Austriacă pentru Educație și Internaționalizare (OeAD), desfășurată la Universitatea Pedagogică din Austria Superioară (University of Education Upper Austria, Linz).
Evenimentul a oferit prilejul unui dialog educațional deschis și constructiv între specialiștii din Republica Moldova și colegii austrieci, concentrat pe schimbul de experiență și consolidarea cooperării bilaterale în domeniul formării inițiale a cadrelor didactice.
Pe parcursul vizitei, delegația din Republica Moldova a avut ocazia să descopere modele europene moderne de organizare a practicii pedagogice, să analizeze mecanismele de formare și sprijin pentru mentorii de practică și să observe modul în care universitățile pedagogice din Austria colaborează cu școlile de practică pedagogică pentru a asigura un parcurs formativ coerent și eficient pentru viitorii profesori.
Delegația Republicii Moldova a fost formată din reprezentanți ai INEL, Ministerului Educației și Cercetării, Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” și Liceului Teoretic „Vasile Alecsandri” din Chișinău.
Această experiență a contribuit la consolidarea viziunii echipei INEL privind formarea mentorilor de practică pedagogică și modernizarea procesului de practică pedagogică în instituțiile de învățământ din Republica Moldova.