Barometrul Statutului Pedagogului: o premieră pentru Republica Moldova
Ce înseamnă astăzi să fii pedagog și ce loc ocupă această profesie în societatea noastră?
De la această întrebare pornește Barometrul Statutului Pedagogului, un demers de cercetare realizat în premieră în Republica Moldova, care își propune să ofere o imagine complexă asupra profesiei didactice - de la felul în care pedagogii își percep propria meserie și rolul în societate până la modul în care sunt văzuți de elevi, părinți, cadre manageriale și societate în ansamblu.
Această privire din interior și din exterior va ajuta la o mai bună înțelegere a modului în care este trăită și valorizată profesia, a așteptărilor față de pedagog și a diferențelor dintre percepțiile cadrelor didactice și cele ale societății.
„Credem că acest Barometru va fi mai mult decât o cercetare sau un instrument de măsurare și va deveni un reper pentru fundamentarea politicilor educaționale și a măsurilor de consolidare a profesiei didactice. Datele obținute ne vor ajuta să înțelegem mai bine realitățile și nevoile din sistem și să contribuim la creșterea atractivității profesiei și a calității educației”, a menționat Viorica Andrițchi, directoarea Institutului Național pentru Educație și Leadership.
Barometrul va transforma experiențele și percepțiile celor implicați în educație în date relevante, care să susțină decizii bine fundamentate pentru viitorul profesiei didactice.
Procesul de realizare a Barometrului a fost lansat de Institutul Național pentru Educație și Leadership (INEL), în colaborare cu Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, cu suportul KIX EMAP HUB și al experților implicați în cercetare.
În cadrul ședinței de lansare au fost discutate metodologia și instrumentele de cercetare, calendarul și etapele următoare. Recomandările formulate vor contribui la definitivarea instrumentelor înainte de pilotarea și colectarea datelor.