Inovații și leadership în educație – subiecte discutate de comunitatea educațională din țară în cea de-a doua zi a Săptămânii Educației în Moldova

Viorica Andrițchi, directoarea Institutului Național pentru Educație și Leadership

Resursa umană în educație, formarea rețelei naționale de mentori pentru susținerea cadrelor didactice, formarea continuă a profesorilor, bunele practici de leadership sunt printre subiectele abordate astăzi în Evenimentul „INEL: Inovații și Leadership”  - un forum informativ și practic în cadrul Săptămânii Educației.

„Credem că este nevoie de consens, strategie comună agreată de către toți, susținută de sistem, care să asigure durabilitatea acțiunilor pe care le întreprindem”, a declarat ministrul Dan Perciun, referindu-se la Parteneriatul Național „Moldova pentru Educație”, lansat cu scopul de a uni eforturile Guvernului, mediului de afaceri și ale partenerilor externi pentru modernizarea educației din Republica Moldova. Dan Perciun a trecut în revistă preocupările actuale ale ministerului pentru a îmbunătăți disponibilitatea resursei umane și calitatea predării. Oficialul a menționat patru aspecte importante asupra cărora se lucrează în ultima perioadă și anume: încurajarea tinerilor de a studia la pedagogie și a lucra ulterior în sistem, formarea profesională a cadrelor didactice, aprecierea și promovarea oamenilor din sistemul educațional și, nu în ultimul rând, inițierea acțiunilor de debirocratizare a activității didactice.

Pe parcursul zilei, Institutul Național pentru Educație și Leadership (INEL) va susține mai multe sesiuni de discuții privind formarea inițială, continuă și mentoratul cadrelor didactice, prezentând cu această ocazie regulamentul de mentorat, conceptul de mentorat urmând să ajungă în școli începând cu luna septembrie. „Este un eveniment de conjugare a eforturilor tuturor celor care pot să influențeze calitatea educației în Republica Moldova. INEL vine cu câteva direcții de dezvoltare a practicii pedagogice, dar și cu întreg algoritmul de desfășurare a activității de mentorat”, a spus directoarea INEL, Viorica Andrițchi.

La rândul său, Maha Damaj, Reprezentanta de Țară UNICEF în Republica Moldova, a reconfirmat susținerea pentru INEL. „UNICEF sprijină noul Institut Național pentru Educație și Leadership și formarea profesională continuă a profesorilor, managerilor și mentorilor la nivel național. INEL nu este doar o altă instituție, reprezintă reimaginarea viitorului educației în cel mai semnificativ mod. Capacitatea de 1000 de mentori va fi îmbunătățită, iar modernizarea facilităților  INEL pentru furnizarea de servicii îmbunătățite vor fi sprijinite de UNICEF”.

 

 

Administrator
Last update: 20 Mar 2025 - 00:48